Mazda a actualizat modelul Mazda6 cu ocazia aniversării de 20 ani

București, 1 februarie 2023

MAZDA A ACTUALIZAT MODELUL MAZDA6

  • Ediție specială Mazda6 20th Anniversary, cu ocazia sărbătoririi celei de-a 20-a aniversări a primei generații de vehicule Mazda6

Mazda anunță lansarea unei versiuni actualizate a modelului emblematic Mazda6. Introducerea variantei 2023 coincide și cu prezentarea unei ediții limitate care sărbătorește 20 de ani de la prima generație Mazda6.

Noua versiune oferă, printre altele, o experiență de condus îmbunătățită, datorită noilor funcții de asistență și de confort integrate. La toate acestea se adaugă două ediții speciale: „Mazda6 20th Anniversary Edition” și ediția „Homura” actualizată. De asemenea, gama de versiun este înnoită. 

Mazda6 face referire la sloganul „Zoom-Zoom” al companiei. Încă de la prima sa apariție pe piața japoneză, în mai 2002 (Mazda Atenza în Japonia), această mașină de dimensiuni medii întruchipează complet filozofia Mazda. Chiar dacă a trecut prin două actualizări, Mazda6 a reprezentat în mod constant plăcerea de a conduce și a fost în căutarea valorii universale și intrinseci pe care o poate oferi un autovehicul. 

Cu ocazia acestei aniversări, Mazda prezintă noua ediție Mazda6 20 de ani pentru a-și exprima aprecierea și mulțumirea față de clienții săi fideli. Această ediție specială continuă să întruchipeze bucuria de a conduce o asemenea mașină. Măiestria și designul elegant evocă o prezență demnă și performanțe de condus sofisticate, atribute care au evoluat constant de-a lungul celor 20 de ani de existență a modelului, culminând cu acest extraordinar vehicul, cu un interior de o eleganță rafinată.

Modelul actualizat Homura reprezintă evoluția acestei versiuni populare, lansată la sfârșitul anului 2020. Comparativ cu atributele versiunii anterioare Homura, modelul actualizat întruchipează sportivitatea urbană datorită elementelor de design negre față-spate specifice, decorațiunilor inferioare ale barei de protecție față și traverselor longitudinale de pe plafon.


Prezentare generală a îmbunătățirilor Mazda6:

Ediție specială Mazda6 20 de ani

Această ediție specială reprezintă aprecierea companiei Mazda față de clienți cu ocazia aniversării a 20 de ani de la lansarea primei generații Mazda6 în mai 2002.


Noua culoare a caroseriei, Roșu Artisan Premium, a patra produsă cu tehnologia de vopsire proprie Mazda Takuminuri, este disponibilă pentru prima dată, exclusiv cu ocazia Mazda6 20 de ani. Această nuanță scoate în evidență o valoare premium prin echilibrarea transparenței și a profunzimii rafinate. (Cea de-a treia culoare Takuminuri Alb Rhodium Premium este disponibilă și ca opțiune pentru Mazda6 20 de ani.)


Dotări disponibile standard pentru ediția Mazda6 20 de ani (care are la bază modelul Takumi):

  • Exterior exclusivist: ornament exclusivist (insignă aripă față), grilă față (argintiu), jante din aliaj de 19 inchi (element exclusiv)
  • Interior exclusivist: tetiera scaunului din față este imprimată cu logo-ul 20th anniversary, ornamente interioare (material Leganu/culoare maro), scaune din piele Nappa (lateral: piele Nappa/culoare maro; centru: material Leganu/culoare maro), panou decorativ pentru bord (mat) finisaj maro)

Modelul Homura actualizat

Exteriorul noii Homura are jante din aliaj de 19 inchi și capace de oglinzi negre (negru lucios), asemănător primului model, dar integrează și detalii noi, ce conferă un accent sportiv: elemente de design negre față-spate specifice, decorațiuni inferioare ale barei de protecție față și traverse longitudinale pe plafon.1

 

Autovehicul în continuă evoluție

Toate modelele Mazda au servodirecția asistată electric actualizată, ceea ce îmbunătățește răspunsul la viteze medii și mari și sporește și mai mult plăcerea de a conduce.


O altă dotare nouă este sistemul de asistență Cruising & Traffic Support. Funcțiile de control și de asistență a direcției ajută la reducerea oboselii șoferului în timpul aglomerației din trafic sau în alte momente.

Alte caracteristici noi: Wireless Apple CarPlay și încărcare wireless pentru dispozitive mobile (Qi).

Au fost adăugate două noi culori: Alb Rhodium Premium și Platinum Quartz.


Noua generație Mazda6 2023 poate fi comandată deja de la dealerii autorizați Mazda. Prețul începe de la 31.390 euro pentru versiunea Skyactiv G 145 Centre-Line. Ediția specială Mazda6 20 de ani este disponibilă într-un număr limitat de unități, iar prețul începe de la 39.990 euro. Primele vehicule vor ajunge în România în primul trimestru al anului 2023. 


Traversele de acoperiș sunt disponibile numai pe modelul combi.


Takuminuri, care se traduce prin „colorare artizanală”, este tehnologia de vopsire Mazda care reproduce un finisaj precis, de înaltă calitate, ca și cum ar fi aplicat de mâinile unui meșter priceput de-a lungul liniei de producție în masă a automobilelor. Noua culoare Roșu Artisan Premium este cea de-a patra culoare apărută după Roșu Soul Crystal, Gri Machine Premium și Alb Rhodium Premium. 


Roșu Artisan Premium și Alb Rhodium Premium sunt două culori oferite doar pentru Mazda6 20 de ani.


Sistemul Cruising & Traffic Support ajută șoferii să conducă vehiculul în siguranță, atenuează daunele provocate în cazul unui accident și reduce oboseala cauzată de condus. Sistemul Cruising & Traffic Support este disponibil de la nivelurile medii de echipare.


Opțiune disponibilă pe nivelurile superioare de echipare.